In perioada 22 Ianuarie - 1 Februarie 2008 Alumil Rom Industry a participat la o serie de prezentari si intalniri cu prestigioase societati de investitii la Paris, Viena si Londra. In cadrul unui road-show la Paris in perioada 22-23 Ianuarie, au fost expuse realizarile Alumil si planurile de viitor in fata unor importanti investitori institutionali printre care Rothschild Bank si Banque Populaire. De asemenea, in perioada 29-30 Ianuarie, la invitatia Raiffeisen Centrobank Austria, Alumil Rom a participat la "SEE - Investors Conference" in Viena, iar pe 1 Februarie a sustinut mai multe prezentari in cadrul "ING Romania Forum", organizat de ING la Londra.
Producator si distribuitor de sisteme din aluminiu de inalta calitate, cu o pozitie de lider pe o piata in crestere, Alumil Rom Industry reprezinta un scenariu atractiv pentru managerii europeni de fonduri orientate catre actiuni "small-cap". Interesul este accentuat si de faptul ca Alumil Rom a prezentat in ultimii ani situatii financiare solide si o politica de dividend constanta si generoasa - un randament neanualizat al dividendului de aprox. 6,4% (Pentru 2006 dividendul brut acordat a fost de 0,36 lei/actiune, reprezentand o rata de distributie de aprox. 82% din profitul net).